Cand sfidam principiul, incepem sa macaim justificand decizia.

Deseori in viata sa intampla sa fi pus in pozitia dificila de a calca un principiu, in functie de interesul de moment presiunea creste la cote ce ne imping uneori la hotarari pe care mai apoi le regretam. Situatia cea mai trista ramane aceea in care hotaram sa calcam un principiu (pentru cei ce le au vorbesc), iar mai apoi alunecam in ingrata categorie a macaitorilor incercand sa justificam hotararea in loc sa restabilim in practica principiul. Se intampla cel mai adesea atunci cand credem ca renuntand la principiu si culegand oarece roade de <!–more–>moment in urma hotararii luate (nerespectandu-ne principiul) am facut o treaba buna, nu avand capacitatea de a vedea mai departe de varful bocancilor, consecinta violarii a ceea ce in mod rational, constient acceptam ca fiind bun sau bine. Ma uit la ceea ce se intampla zilele astea in zona si imi dau seama ca nu este important ca te-ai transformat in turnatorul aproapelui daca prin aceasta ti-ai scapat pielea. Mai dai cu vorbe bune, adevarate de altfel dar incapabile sa stearga mizeria lasata in urma de propria-ti vointa, de fapt incepi sa macai crezand ca trilul privighetorii iti este propriu. De ce uneori uitam ca 1 plus 1 egal 2, din simplul motiv ca suntem lasi si egoisti, de ce ajung sa faca 1 plus 1 orice altceva decat 2, pentru ca avem o problema de caracter: nesinceritatea, smechereala si intunericul launtric transformandu-se in macaitul verbal, justificand isprava facuta. Poate ar trebuie sa insistam mai mult inca din copilarie pe simpla si banala adunare invatand ca 1 si cu 1 fac 2 indiferent de situatie si persoana, restul e doar mizerie sufleteasca si macaiala justificativa.