Archive for the ‘Principii’ Category

h1

PSEUDONIMUL CU CARE TE SEMNEZI.

aprilie 5, 2008

(Deja rose4you alias lorelei, interpretand mesajul la modul poetic, mi-a declarat ca nefiind de acord ma trece la spam. Asta da curaj si argument. Noroc cu spamul si pseudonimul, altfel ce ne-am face intr-o “discutie”? “Te” cu valoare de “ne”,asta ca sa nu fie interpretat gresit.)

 

Zilele astea am asistat la noi definitii ale termenului pseudonim si nu mica mi-a fost mirarea sa vad ca unii, in dorinta de a se ascunde fie din lasitate, fie din inchipuiri dictate de frica, au redefinit termenul de pseudonim si l-au imbracat cand in grija si protectia celor dragi, cand in smerenie samd, adevarul este insa altul. Iata doua mostre:

http://rasvancristian.wordpress.com/2008/04/02/o-fiara-agatata-in-maslin-o-lectie-din-tempo-di-viaggio/#comment-2871

 http://rose4you.wordpress.com/2008/04/03/camuflajul-simasca/#comments

Teoria pseudonimului risca sa desfinteze pana si dictionarul prin redefinirea termenului dupa intunericul mintii noastre.Sunt bune si dictionarele la ceva altfel cine stie daca ne-am mai intelege.

Pseudo=fals (greaca, pseudes)

Pseudonim=nume fals

Un crestin, un om al adevarului si unul care da valoare adevarata lucrurilor din jur, nu se poate semna cu un nume fals. Daca acest lucru poate fi ingaduit pana la o vreme unui necrestin, nu acelasi lucru trebuie facut si in cazul celor ce-si spun crestini si nu au minimul curaj de a-si asuma responsabilitatea pentru cele spuse.

Frica, nu este de la Dumnezeu si nici numele fals, iar fricosii si nimic din ceea ce este fals nu va intra in Ceruri, dupa cum nimic din Duhul nu este fals si chiar El este Duhul curajului.

Cine nu are curajul sa-si asume cele spuse, sa nu mai spuna nimic, intai sa devina om si mai apoi poate si scrie sau rosti lucruri vrednice de ascultat.

Daca toti inaintasii nostri ar fi fost pseudonimi ar fi avut o viata comoda si linistita ca noi, iar credinta si Cuvantul scris ar fi pierit odata cu lasitatea si minciuna lor.

 Minciuna este neadevarul, iar la capitolul nume aceasta se numeste pseudonim.

 PROBLEMA:

 DACA TOT NU SUNTEM SINCERI ATUNCI MAI ARE ROST SA NE SPUNEM  NUMELE?

 SOLUTIE:

 SA INVATAM SA FIM OAMENI SINCERI SI ASTA INCEPE DE LA A NE SPUNE NUMELE.

Asta ca sa nu desfiintam si minimul de sinceritate si bune maniere dar, cel mai important pentru a nu fi gasiti drept fricosi si mincinosi.

Anonimii si pseudonimii, au ceva in comun…un curaj ce lasa de dorit si un blazon ce se numeste minciuna.

 

h1

Judecata la rece, foarte rece!

ianuarie 22, 2008

Judecata la cald, la rece si cea dupa voia lui Dumnezeu Mi-a venit in minte acest titlu, dupa ce am citit pe blog-ul  Agora Christi, cum ca ar urma in luna februarie analizarea la „rece” a problematicii : turnatorii la securitate. 

Cate feluri de judecata avem? Pai dupa cum am spus deja cred ca le-as imparti in trei. 

Prima este cea la cald, care se declanseaza o data cu incidentul sau dupa el dar care face o legatura stransa intre emotional si rational, uneori primand emotionalul ea duce la riscul luarii unor decizii si manifestari care nu sunt nici sanatoase, nici de folos:

Ex.      Ai primit o palma pe nedrept, urmatoarea miscare este sa raspunzi cu mijloace daca nu egale, dand o palma inapoi, atunci cel putin din aceeasi categorie si care au la baza fie „indreptarea-echilibrarea” situatiei, fie resentimentele. 

Nu de putine ori aceasta judecata folosita de cel in cauza, respinsa de cei ce analizeaza la „rece” dar care si ei se impotriveste vointei lui Dumnezeu. 

A doua judecata este cea la rece, cea care nu are nimic cu evenimentul in sine, dar care se considera obiectiva, in ciuda tuturor prejudecatilor din noi, si care in general condamna judecata si manifestarile „la cald” si care tine prea putin cont, atat de Dumnezeu, cat si de cel ce a patimit. Ea condamna in general actul, uneori persoana, cere eventual repararea daunei -in cazuri fericite si acolo unde aceasta se mai poate face, dar esueaza la capitolul vointa lui Dumnezeu, nu cea teoretica, ci la cea esentiala si care se gaseste  numai concretizand judecata prin aplicarea ei in mod practic si concret. 

Ex.      Ai primit o palma intoarce obrazul. Eventual trebuie ca cel vinovat sa-si ceara iertare. Caz aproape fericit. 

Cea mai dificila judecata este cea dupa voia lui Dumnezeu si anume, cea in care se condamna pacatul, judecata la cald -partinitoare, subiectiva si cu consecinte neprevazute, precum si judecata la rece -fatarnica, care nu se identifica nici cu cel prejudiciat nici, cu cel vinovat, pana intr-acolo incat la ora bilantului este greu sa desprinzi concluzia legat de cine este vinovat si cu atat mai putin ce trebuie facut in vederea depasirii situatiei.  

In plus judecata lui Dumnezeu are in vedere ambele parti implicate, consecintele posibile, asumarea responsabilitatii si trasarea unui drum mai bun pe care sa poata umbla impreuna si victima si opresorul in dragoste si cu pacatul indreptat. 

Ex.      Ai primit o palma (depasesti judecata la cald si eviti sa lovesti), intorci obrazul (judecata la rece aplicata in forma pura) dar il iubesti pe cel ce te loveste (ai depasit si judecata la cald si cea la rece si ai ajuns la judecata lui Dumnezeu). Acum cei chemati sa judece actul judeca la rece (nefiind ruda cu cei implicati si nici prieteni de vreun fel) decreteaza: unul trebuia sa intoarca obrazul, altul sa nu loveasca si daca a facut-o sa-si ceara iertare -au gresit eventual amandoi, neimplinind capitolul, paragraful sau versetul, concluzia este una dintre multele posibile. 

Cand cei ce judeca dupa voia lui Dumnezeu sunt chemati sa judece, o fac la cald (caci inteleg si simt prin ceea ce a trecut cel lovit dar si cel ce a lovit), o fac la rece(ce trebuia facut in astfel de situatii, intors obrazul, incetarea lovirii, stapanirea maniei, a impulsurilor etc) si trec la faza cea mai frumoasa care aduce de regula vindecarea, este pilduitoare pentru cei ce vor trece prin aceeasi problema si va aduce ceea ce este cel mai important in orice problema, in vederea tuturor -actori sau specatori- starea placuta lui Dumnezeu: iertarea oferita celuilalt celui vinovat, parerea de rau si condamnarea faptelor de catre insususi vinovatul precum si de catre ceilalti, mustrarea celui vinovat si prin aceasta condamnarea raului savarsit, disciplinarea celui vinovat astfel incat oricine sa inteleaga rusinea, vina si consecintele si indemnarea la umblare in dragoste a celor doi atunci cand procesul este complet. 

Procesul este complet atunci cand cel palmuit ofera iertarea, cel ce a plamuit isi cere iertare si marturiseste parerea de rau pentru cele infaptuite, dorinta celor doi de aface voia lui Dumnezeu si de a se iubi, precum si condamnarea publica din partea celor ce au judecat  fapta, a persoanei vinovate si indemnul pentru „spectatori” de a fi cu luare aminte. 

Deci judecata noastra sa fie dupa voia lui Dumnezeu, nici la cald, nici la rece si aceasta sa urmareasca stabilirea modului in care Dumnezeu priveste conflictul sau problema, solutionarea sa si tinta pe care o traseaza pentru cei doi precum si pentru pontentialii actori. 

Acolo unde nu se condamna pacatul, nu se marturiseste de catre cei vinovati, nu se disciplineaza cei vinovati, nu se ajuta cei implicati sa porneasca pe calea iubirii, nu ramane decat o judecata la rece care nu face decat sa nasca frustrai si dureri in plus pentru cei nevinovati, sa saraceasca pe cel vinovat de condamnarea pacatului sau si a persoanei sale -prin aceasta vaduvindu-l de sprijinul inspre pocainta.

Totodata in cazul celui vinovat prin neimplinirea celor de mai sus se hraneste tupeul, mizeria sufleteasca si in plus aceasta atitudine este de o gravitate periculoasa si aducatoare de rau ca nepilda pentru „spectatori”, cei care atunci cand vor fi ispititi vor avea nesansa sa vada in atitudinea unei judecati nedrepte posibiliatea de a faptui aceleasi lucruri rusinoase fara a le fie trasata harta rusinii si a pacatului, de catre cei ce aveau responsabilitatea sa o faca. 

Judecata la cald si cea la rece raman sub judecata lui Dumnezeu ca fiind ceea ce sunt bune de nimic si aducatoare de rau. 

Iar la urma o intrebare: De ce folos i-ar fi cuiva daca in urma unei judecati a faptelor ar auzi doar vorbe.

Raspuns: A doua oara nici nu l-ar mai interesa ce se spune. 

Dumnezeu sa ne ajute sa judecam dupa voia Sa, cu dragoste, intelepciune, claritate si nu in ultimul rand asa cum o cere El, nu cum ni se pare noua si ne scuteste de efort si responsabilitate.

h1

Cand sfidam principiul, incepem sa macaim justificand decizia.

ianuarie 12, 2008

Deseori in viata sa intampla sa fi pus in pozitia dificila de a calca un principiu, in functie de interesul de moment presiunea creste la cote ce ne imping uneori la hotarari pe care mai apoi le regretam. Situatia cea mai trista ramane aceea in care hotaram sa calcam un principiu (pentru cei ce le au vorbesc), iar mai apoi alunecam in ingrata categorie a macaitorilor incercand sa justificam hotararea in loc sa restabilim in practica principiul. Se intampla cel mai adesea atunci cand credem ca renuntand la principiu si culegand oarece roade de <!–more–>moment in urma hotararii luate (nerespectandu-ne principiul) am facut o treaba buna, nu avand capacitatea de a vedea mai departe de varful bocancilor, consecinta violarii a ceea ce in mod rational, constient acceptam ca fiind bun sau bine. Ma uit la ceea ce se intampla zilele astea in zona si imi dau seama ca nu este important ca te-ai transformat in turnatorul aproapelui daca prin aceasta ti-ai scapat pielea. Mai dai cu vorbe bune, adevarate de altfel dar incapabile sa stearga mizeria lasata in urma de propria-ti vointa, de fapt incepi sa macai crezand ca trilul privighetorii iti este propriu. De ce uneori uitam ca 1 plus 1 egal 2, din simplul motiv ca suntem lasi si egoisti, de ce ajung sa faca 1 plus 1 orice altceva decat 2, pentru ca avem o problema de caracter: nesinceritatea, smechereala si intunericul launtric transformandu-se in macaitul verbal, justificand isprava facuta. Poate ar trebuie sa insistam mai mult inca din copilarie pe simpla si banala adunare invatand ca 1 si cu 1 fac 2 indiferent de situatie si persoana, restul e doar mizerie sufleteasca si macaiala justificativa.