Urmaream Memorialul Durerii capitolul “Sa nu ne razbunati” si nu am putut sa nu vad cata modestie, naturalete si frumusete izvora din cei inchisi pe nedrept de niste neoameni in nemernicia lor.
Partea a 1-a http://www.youtube.com/watch?v=jIeci5oPtPk&feature=related
Partea a 2-a (are probleme de sonor din pacate) http://www.youtube.com/watch?v=gYnVi8sBAiI&feature=related
Partea a 3-a http://www.youtube.com/watch?v=MGAOwexHl5k&feature=related
Partea a 4-a http://www.youtube.com/watch?v=tQVIur0ahfU&feature=related
Partea a 5-a http://www.youtube.com/watch?v=H9yArCEPzvY&feature=related
Acesti uriasi care au avut ceva de dat societatii si pentru care studiile au fost un mijloc de finisare, inspre o daruire mai buna celor din jur. Oameni care au realizat ceva in termeni concreti, nu numai in posturile ocupate in folosul Romaniei dar si mai apoi in locurile de detentie in conditii de supravietuire impinse la extrem. Uriasi a caror inaltime si putere se poate masura concret.
Ce diferenta intre acei doctoranzi si cei de astazi. Daca ma uit la Mircea Vulcanescu si apoi la Danut Manastireanu nu pot sa nu ma gandesc, bunul simt ma impinge intr-acolo, la diferenta colosala intre adevaratele valori si impostorii zilelor noastre. Impostura evidentiata in primul rand din incapacitatea de realizari cuantificabile, dincolo de o noua diploma sau un nou workshop evidentiat in CV, dar nu in ultimul rand izvorata si din aroganta specifica impostorului care isi revendica realizari specifice omului de valoare, omul de valoare care s-a ajutat de studii prin dobandirea de cunostinte si abilitati si care a realizat ceva, spre deosebire de omul nostru a caror realizari daca exista acestea sunt la scara microcelulara.
Ahtiati dupa ceea ce au fost doar mijloace de finisare a unor caractere si capacitati intelectuale deja existente, acesti impostori au ramas cu iluzia ca daca obti doctoratul sau urmezi anumiti pasi tehnici, dobandesti si geniul. Acestia isi revendica geniul prin urmarea unor pasi care nu cladesc structura si caracterul ci doar participa la finisare. Este ca si cum te-ai mandri cu un finisaj exterior bun la vedere al unei case, iar structura de rezistenta si tot ceea ce inseamna o casa, de la utilitati pana la ambientul placut, iti lipsesc cu desavarsire sau cel mult au caracteristicile unui bordei de chirpici.
Acest soi de bordeie de chirpici, date cu tencuiala nobila, unde in interior continua sa fumege soba dintr-un butoi gaurit si ruginit, se doarme pe saltele pazite de purici, inmiresmate cu mirosul de mucegai, iar jegul launtric nu poate fi curatat decat odata cu daramarea bordeiului intreg.
Bordeie ce se feresc de prima ploaie care le va inmuia lutul si in ciuda fatadei nobile, le va preface in ceea ce sunt: o gramada de nimic, purici si mireasma de mucegai.
Acesti pigmei ai nostri sunt cei ce vor sa ne descrie pasii catre realizari, la care ei insisi se dovedesc incapabili sa ajunga, iar pasii tehnici indepliniti in parte de acestia, vor sa ne fie argumentul convingator ca geniul din ei este acelasi cu cel al uriasilor. Au un singur handicap, chiar doua: aroganta specifica impostorului in ale culturii si lipsa realizarilor de geniu, care ar fi trebuit sa insoteasca in mod normal studiile care altfel raman fara nici o valoare.
La mai mult dragi pigmei, desi dupa structura ce o aveti, nicicand nu veti putea ajunge la geniul celor ce au avut cu adevarat ceva de dat celor din jur.
Deocamdata ramaneti la ceea ce sunteti pigmei, nu de oricare este drept, ci impostori.
