Fratele meu “pastorul”

                    Daca te uiti la vreo poza mai veche cu fratele meu predicatorul il vei vedea imbracat putin cam saracacios si poate langa o masina ceva mai modesta dar de cele mai multe ori iti sare in ochi silueta lui, este aproape tras prin inel.

         Trecut-au anii si fratele meu predicatorul este de nerecunoscut, costum si cravata de marca, masina folosita acum este una dintre cele mai noi si nu tocmai ieftina, ca doar “robul ” Domnului nu trebuie sa circule cu ce este mai rau. Inconjurat de tot felul de informatichie, o camera foto “tare” cu care sa surprinda realitatea, un laptop micut dar inspirativ de unde sa poata scoate schita pentru predicile in X puncte in lipsa inspiratiei Duhului lui Dumnezeu si nu in ultimul rand tot felul de alte maruntisuri care sa-i faca viata mai usoara ca doar nu scrie nicaieri ca “robul” nu poate fi mai presus de stapan. De altfel “parerea” ca robul nu poate fi mai presus de stapanul sau este mult prea decontextualizata si oricum nu stim daca in greaca super originala nu este un joc de cuvinte care nu face decat sa ne arunce in intunericul atat de simplu al depasirii stapanului.

         Fata lui trasa a devenit rotunda, ceafa cu greu se mai poate deosebi de spinarea unui purcel gata de taiere, burtica ii este numai valuri de parca ar fi credinta deja in forma de colina lipita de stomac, respiratia ii este grea si asuda mult la cel mai mic efort. Este greu cu enoriasii din zilelele noastre care cer foarte mult de la bietul frate si oricum se poate intelege printr-o traducere contemporana ca, a nu lega gura boului care treiera se poate interpreta si: “sa lasam boul sa manance cat ii place ca tot treierat este si acesta.” Sincer sa fiu eu nu prea am vazut boi ingrasati la treierat dupa cum imi este greu sa cred ca predicatori dedicati lui Dumnezeu si turmei Sale se pot ingrasa asa in urma unei munci facute cu cinste si dedicare.

 

         Ochii se bulbuca si grasimile se aduna mai ceva ca pe guitatorii pusi la ingrasare, asta datorita nenumaratelor “vizite pastorale” in tot felul de tabere, a sportului modern practicat de acestia cum ar fi lipirea spinarii de scaunul masinii in “rarele” dar “roditoarele” misiuni la fratii de peste hotare sau pe la diferite conferinte de induhovnicire in locuri ce-i drept mai pitoresti decat pot ajunge vreodata invataceii care stiu bine predica despre zeciuiala, chiar mult mai bine decat consecintele lepadarii de credinta.

         Se pare ca predicatorul nostru a inteles cand Domnul Isus a spus “Eu sunt usa” un lucru mult mai profund: eu sunt “U.S.A.” astfel se explica trecerea oceanului atat de des.

         Inainte omul lui Dumnezeu nu avea timp sa se ingrase, vizitele erau multe si istovitoare. Cei care lucrau cu Duh de la Domnul nu prea aveau cu ce sa se ingrase, grasimile neintunecandu-le mintea si neobosindu-le inima cu zecile de kilograme in plus. Sufereau de reumatism, durerile erau tot de inima dar de inima rea pentru cei ce paraseau pe Domnul sau erau pe cale sa o faca.

         Masina era si ea una veche, “Ucraina” sau “Tohan”, este drept ca avea doar doua roti si doar un om putere, dar se pare ca ajungea la mai multi si mai des decat ajunge bijuteria pe patru roti a fratelui istovit de atata treaba serioasa.

         Predica fratele nostru pe fata lui suferintele Domnului? Predica fratele nostru cu trupul sau? Nu i se bulbuca ochii si nici burta nu strange dune de grasimi din pricina caloriilor arse de prea multe vizite fratesti? Este mai tot timpul in localitate si se insoteste cu cei pe care ii pastoreste? Mereu se scuza ca nu are timp de conferinte si deplasari spre induhovnicire in locuri pitoresti peste mari si tari caci are lucrari cu fratii si cei pe cale sa se piarda? Atunci ai noroc s-ar putea sa fii slujit de un om a lui Dumnezeu.

         Daca insa “fratele” pastoras, creste intocmai ca in povesti intr-o zi cati altii intr-un an, iar fata ii este bulbucata si gafaitul lui, desi persoana de varsta a doua, iti pare ca si sunetul unui trombon, este semn ca “induhovnicitul slujitor” este doar un “fanfarist” care si-a gasit si el pasunea de unde poate “pastori” cat poate duce.

         Drumul croit de acesta te duce acolo unde este el: departe de Domnul si in plina amagire de sine.     

         Fii treaz daca-i asa si schimba-l pana nu ajungi ca el, caci pe urmele cui calci cam tot asa “reusit” ajungi.   

         Sa nu fi auzit fratele meu predicatorul de pacatul imbuibarii sau de cel al lenevirii, ca de cel al nepastoririi turmei precum si de cel al pastoririi de sine inteleg ca nu isi mai aduce aminte.

Spre bucuria unora si necazul altora.

Cum unii au crezut ca am disparut pur si simplu, poate eram un provocator de securist mascat in oarece de crestin revoltat, am vrut doar sa stiti ca lucrurile au fost ceva mai complicate in ultima vreme si internetul este inca o problema in pustia unde ma gasesc de moment. Sunt pe plaiuri mioritice, Mangaloy nu ma lasa sa uit, ma injura cu sarg desi acum isi spune “Carla”, dar gasesc Romania dincolo de mizerie si spiritul de harta si jegmaneala cel putin la fel de frumoasa daca trec cu vederea gunoaiele aruncate peste tot.

Dumnezeu a purtat de grija, sunt multe de spus asa ca sper cat de curand sa pot asterne ultimele evenimente si pe blog.

Deci n-am murit si nici nu am de gand, asta daca nu o vrea altfel Dumnezeu.

Va doresc tuturor pacea launtrica si venita de la Domnul Isus Hristos indiferent de necazuri si bucurii chiar si tie mangaloy desi te porti inca urat, totusi Domnul Isus a murit pentru tine ca si tu sa ai pacea si mantuirea. Sa fiti sanatosi! Cu drag Vlad.

BUCURII SI NECAZURI, IAR DINCOLO DE ELE DUMNEZEU

Sunt vreo doua saptamani de cand necazurile si bucuriile sa ingramadesc peste noi si unele dintre ele as vrea sa le impartasesc.

 Am avut trei cai, am platit pe cineva sa aiba grija de ei in perioada cand lipsesc de acasa si acesta nu si-a facut treaba. I-a lasat dezlegati si pe 16 aprilie a dat o masina peste unul si l-a omorat. O iapa frumoasa si prietenoasa. S-au unit mai multi cai pe islaz si au luat-o catre drum.

Au ramas doi, un cal si o iapa. Calul animal indaratnic si dupa o rabdare de trei ani a ramas tot fricos, a trebuit sa-l dau pe nimic, zice-se pt abator. Pe 20 au venit sa-l ia, de Florii, am ramas…tot cu doi ca Dumnezeu a lasat ca in aceeasi zi cand trebuia sa ma despart de cel de-al doilea cal sa vina pe lume Mughi, manzuta cea de impacare.

 

 Am asteptat de vreo luna sa fete a doua iapa, si cum sorocul vine cand vrea Dumnezeu, de Florii am primit si darul de bucurie, pe langa cele de intristare.

Asa necazurile dintai au fost mangaiate cu bucuria de la urma.

  De ce Mughi? Imi place numele acesta cu gandul la “Jurnalul fericirii” de N. Steinhardt, el foloseste adesea Mughi-Mambo…..cum era o zi a fericirii printre necazuri, m-am gandit ca nu strica sa ne fericim la gandul ca Dumnezeu aduce mangaiere acolo unde oamenii nu pot si bucurie acolo unde nu te astepti si cand nu te astepti.

Dumnezeu daruieste bucurii dupa necazuri si asa invioreaza sufletele noastre. Slavit sa fie Numele Lui!

HRISTOS A INVIAT!

Va doresc tuturor binecuvantarea lui Dumnezeu de aceste frumoase si deosebite sarbatori ale mortii si invierii Mantuitorului scump si drag Isus Hristos. Slavit sa fie Numele Lui!

INTRE HRISTOS, SCRIPTURA SI VINEREA NEAGRA, ALEG VINEREA NEAGRA( I)

Cand citesc in Scriptura ceea ce spune Domnul Isus cu privire la moartea Sa atunci cand face referire la prorocul Iona, din pricina celor spuse apare o neclaritate.

Domnul Isus spune:

Caci dupa cum Iona a stat trei zile si trei nopti in pantecele chitului, tot asa si fiul omului va sta trei zile si trei nopti in inima pamantului. Evanghelia dupa Matei 12:40

 Daca Domnul Isus a spus aceste cuvinte, cum se impaca cu Vinerea Neagra? Daca numar zilele si noptile sunt cel mult trei zile si doua nopti, fie si in varianta unor “bucatele” din zi: Vineri(o parte din zi) prima zi, Sambata a doua zi, iar Duminica a treia zi(parte din zi), cat despre nopti se incurca treaba, Vineri noaptea prima noapte, Sambata noaptea a doua noapte, iar a treia va las pe voi s-o gasiti.

 Mai este o problema Scriptura spune:

“Dupa ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalena, Maria mama lui Iacov si Salome, au cumparat miresme ca sa se duca sa unga trupul lui Isus. ” Ev.dupa Marcu 16:1

 In Evanghelia dupa Luca 23:55,56 spune:

“Femeile care venisera cu Isus din Galilea, au insotit pe Iosif, au vazut mormantul si felul in care a fost pus trupul lui Isus in el, s-au intors si au pregatit miresme si miruri. Apoi in ziua Sabatului s-au odihnit dupa lege.”

 Se vede lamurit ca in primul loc se spune ca miresmele au fost cumparate dupa Sabat, iar in cel de-al doilea ca au pregatit miresmele si apoi s-au odihnit de Sabat.

Daca mergem dupa ideea aceasta a miresmelor inseamna ca Scriptura se contrazice ceea ce dincolo de aparente nu este adevarat.

 Cand a fost pana la urma rastignit Hristos si cand s-au cumparat si pregatit miresmele?

 Din practica bisericii si din comportamentul nostru rezulta ca Vinerea Neagra are intaietate vorbelor Domnului Isus si a Scripturii.

 De ce am ales Vinerea Neagra in locul spuselor Domnului Isus?

PSEUDONIMUL CU CARE TE SEMNEZI.

(Deja rose4you alias lorelei, interpretand mesajul la modul poetic, mi-a declarat ca nefiind de acord ma trece la spam. Asta da curaj si argument. Noroc cu spamul si pseudonimul, altfel ce ne-am face intr-o “discutie”? “Te” cu valoare de “ne”,asta ca sa nu fie interpretat gresit.)

 

Zilele astea am asistat la noi definitii ale termenului pseudonim si nu mica mi-a fost mirarea sa vad ca unii, in dorinta de a se ascunde fie din lasitate, fie din inchipuiri dictate de frica, au redefinit termenul de pseudonim si l-au imbracat cand in grija si protectia celor dragi, cand in smerenie samd, adevarul este insa altul. Iata doua mostre:

http://rasvancristian.wordpress.com/2008/04/02/o-fiara-agatata-in-maslin-o-lectie-din-tempo-di-viaggio/#comment-2871

 http://rose4you.wordpress.com/2008/04/03/camuflajul-simasca/#comments

Teoria pseudonimului risca sa desfinteze pana si dictionarul prin redefinirea termenului dupa intunericul mintii noastre.Sunt bune si dictionarele la ceva altfel cine stie daca ne-am mai intelege.

Pseudo=fals (greaca, pseudes)

Pseudonim=nume fals

Un crestin, un om al adevarului si unul care da valoare adevarata lucrurilor din jur, nu se poate semna cu un nume fals. Daca acest lucru poate fi ingaduit pana la o vreme unui necrestin, nu acelasi lucru trebuie facut si in cazul celor ce-si spun crestini si nu au minimul curaj de a-si asuma responsabilitatea pentru cele spuse.

Frica, nu este de la Dumnezeu si nici numele fals, iar fricosii si nimic din ceea ce este fals nu va intra in Ceruri, dupa cum nimic din Duhul nu este fals si chiar El este Duhul curajului.

Cine nu are curajul sa-si asume cele spuse, sa nu mai spuna nimic, intai sa devina om si mai apoi poate si scrie sau rosti lucruri vrednice de ascultat.

Daca toti inaintasii nostri ar fi fost pseudonimi ar fi avut o viata comoda si linistita ca noi, iar credinta si Cuvantul scris ar fi pierit odata cu lasitatea si minciuna lor.

 Minciuna este neadevarul, iar la capitolul nume aceasta se numeste pseudonim.

 PROBLEMA:

 DACA TOT NU SUNTEM SINCERI ATUNCI MAI ARE ROST SA NE SPUNEM  NUMELE?

 SOLUTIE:

 SA INVATAM SA FIM OAMENI SINCERI SI ASTA INCEPE DE LA A NE SPUNE NUMELE.

Asta ca sa nu desfiintam si minimul de sinceritate si bune maniere dar, cel mai important pentru a nu fi gasiti drept fricosi si mincinosi.

Anonimii si pseudonimii, au ceva in comun…un curaj ce lasa de dorit si un blazon ce se numeste minciuna.

 

CAND BIBLIA DEVINE PIATRA DE POTICNIRE A CREDINCIOSULUI

De ceva vreme se discuta pe anumite bloguri anumite subiecte controversate din lumea crestina.

Am inceput cu unele, am continuat cu altele si dincolo de ceea ce mi-a produs gezgustul anume, “pseudonimatul” (in care raman unii ce se “semneaza”) si nesinceritatea (vezi cazul Agora) dar, cea mai stramba a fost afirmatia:

„Si chiar daca Ap. pavel a spus sa calcam pe urmele lui, totusi este doar un om si atit, cu nimic deasupra noastra ca si creatie. Epistola catre Corinteni este o scrisoare a lui Pavel si nu o lege data de Dumnezeu……” Aici

 Cam asa arata marturia de credinta a unui neoprotestant modern, om cu care in general indiferent ce subiect discuti, dincolo de care plaja are cola la pret redus si palarii de soare cu casti,nu poti purta o discutie argumentata si asta dincolo de micile deraieri acceptate in orice discutie.

 Cineva spunea: NU INCERCA SA SCHIMBI PRINCIPIILE CUIVA CARE NU SI LE-A FORMAT. Nu mai retin cine dar, inspirat sfat.

 In general cand discuti un subiect, indiferent de tema, faci referire la autori, manuale, marturii samd, ASTFEL incercand sa-ti susti punctul de vedere cu tot ceea ce este decent in raport de logica si buna judecata in subiectul respectiv. Cam asa stau lucrurile in general in discutiile legate de subiecte care nu au legatura cu viata crestina.

 Cand vine vorba insa de viata crestina si de cautarea unor solutii si norme de purtare in conformitate cu voia lui Dumnezeu, atunci nu mai incap parerile si datul cu presupusul sau mai rau comentatul ca mod de aflare in treaba.

In astfel de probleme recurgem la Scriptura ca fiind Cuvantul lui Dumnezeu, scrisa de oamenii lui Dumnezeu in insuflare directa si nemijlocita catre acestia. Oamenii lui Dumnezeu prin care a fost data Scriptura nu sunt cei care au dat cu presupusul, au trantit niste vorbe in vant si nici nu au scris un manual de geografie, istorie sau o descriere a culturii respective.

Acestia au scris la indemnurile Duhului lui Dumnezeu ceea ce aveam trebuinta astfel incat sa putem cunoaste modul in care putem fi mantuiti, ce este viata si moartea, ce este raul si binele, Cuma aparut lumea samd.

 Ceea ce este insa cel mai important pentru om, ceea ce ne intereseaza, dincolo de cate ore a avut o zi in timpul creatiei sau alte asemenea, este felul in care ne putem mantui si modul in care trebuie sa ne traim zilele pe acest pamant in ispitele, incercarile si pedepsele care ne ating pe noi sau cei din jur.

 Panteismul, ca forma finala a ecumenismului promovat in aceste zile si ca pas premergator venirii lui antiHrist si al lepadarii de credinta, are nevoie de acest mod de abordare a Cuvantului lui Dumnezeu, mod in care se strecoara mai intai indoiala cu privire la lucruri „mici” si se cultiva acest gand al lipsei de inspiratie cu valoare de lege in sensul de adevar si nu in sensul de fapt mantuitor si se ajunge pana la afirmatii ca cea prezentata. In cele din urma astfel de afirmatii, pana la urma eretice, sunt cele ce dau frau liber ecumenismului si pana la urma lepadarii de credinta si care fixeaza o baza solida din care sa reiasa deslusit faptul ca nu ne  putem increde in Cuvant, a celor spuse in privinta mantuirii.

 Cu alte cuvinte, acelasi Apostol Pavel care ne scria in aceleasi „scrisorele” din partea „sa” ca sunt necesare anumite practici in randul credinciosilor, practici care sa marturiseasca in forme vizibile supunerea, prezenta ingerilor la rugaciune, rusinea si sfiala manifestata in toate cele pana la haine samd, ne scria de asemenea cum si de ce suntem mantuiti, cine este Cel ce ne iarta si cum o face, respectiv Domnul Isus Hristos.

 Prima treapta este negarea inspiratiei divine in lucrurile care deranjeaza pe cei ce vor sa traiasca in neascultare si neoranduiala, urmeaza a doua folosind aceeasi logica si mai devreme sau mai tarziu se va nega mantuirea doar prin Hristos, ca doar au scris-o aceeasi autori neinspirati.din propriile ganduri si nu de la Domnul, iar cea din urma treapta va fi lepadarea de credinta, care nu mai poate fi confirmata in niciun fel prin Scripturile deja reduse la valoare de nimic si deci, instalarea antiHristului ca final.

 Gandeste-te cat sprjinesti prin vorba si atitudine mersul lucrurilor in acest sens si nu uita ca altii intr-o zi au murit ca tu sa poti tine in mana o Biblie si astfel sa nu mai fi invartit dupa deget de unul si de altul, sa poti afla pe Singurul Dumnezeu si Mantuitor prin Domnul nostru Isus Hristos si Mantuirea ce doar Acesta ti-o poate da.

 Iar cand auzi astfel de pareri despre Cuvantul lui Dumnezeu gandeste-te ca nu poti schimba principiile cuiva, care nu si le-a format, acesta doar opineaza azi una, maine alta in functie de interes si comoditate, iar sfarsitul lui va fi dupa faptele lui.

Caci cei nestatornici rastalmacesc Scriptura dupa voia lor, din pacate spre pierzarea lor.

 „Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete,sa mustre,sa indrepte, sa dea intelpciune in neprihanire pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna.”

 Ce reprezinta pentru tine Scriptura? O piatra de poticnire sau o poarta spre cele vesnice prin  Isus Hristos?

 

 

 

De la Agora Christi la Piata Demagogilor.

 Maestri precupeti din piata ducerii cu vorba.

A trecut si luna deconspirarii pe blogul Agora Christi si asa cum spuneam, judecata la foarte rece nu a dus decat la buimaceala, cu care deja ne-am obisnuit in acest subiect, in minunata piata a “dezbaterii”.

Dezbaterea, impropriu spus, atat timp cat majoritatea comentariilor au fost cenzurate s-a facut foarte “academic”, in sensul ca cei care au fost prinsi cu trisatul au facut-o la nivel academic si erau chiar “formatatorii” (caci au incercat din rasputeri sa formateze orice opinie contrarie)de opinie, iar cei care au comentat au fost lasati atat timp cat nu s-a abatut de la convingerea acestui grup “antitero”, ca daca tot nu putem decospira neamurile care au vandut pe fratii in credinta cel putin sa buimacim pe cei care ar putea sa o faca

Un mare maestru al pietei a fost Nea Vidu Adonis, om cu scoala si simt al straturilor adanci in aceasta problema a deconspirarii, ne-a redefinit memoria in versiune proprie, a invartit-o deasupra capetelor in mod ieniceresc si ne-a lasat cu gura cascata gandindu-ne cum am putut sa credem limba romana pe cuvant si sa intelegem memoria altfel decat el si anume: memoria care lucreaza la rezolvarea cauzei prin modul in care ne aducem aminte. ¿?

Nea Gheorghita Radu, ne-a prezentat galusca utecistului cu gura plina si deci nevrednic de a emite judecati credibile, precum si judecta dansului “nepartinitore” si “fara” atacul la persoana dupa principiul Pietei Demagogilor, care spune cam asa: ce noi putem, voi n-aveti dreptul. La bascalit pe Daniel Mitrofan care a fost utecist si si-a permis sa aduca la lumina faptele de pacat ale celor ce ne-au fost eroi, acelasi cu autorul cartii Pigmei si uriasi” unde tatal si bunicul lui Nea Gheorghita erau si ei prezenti pe lista neagra. In articolul sau desi atacul la persoana nu era permis, l-a “iubit” si nominal si principial pe Daniel Mitrofan..

Ne-a “hermeneutizat”, dansul fiind un mare hermeneut, pana la punctul in care aproape ne-am fi intrebat daca fiul lui Noe nu a fost cumva pedepsit ca a vrut sa demaste cine stie ce securist infiltrat la locul faptei dezgolirii.

Sa fie asta ipocrizia care ii ajuta asa de mult sa duca demagogia pana pe culmile disperarii noastre? Iar pentru cine nu a inteles, titlul il va lamuri: “Noe si turnatorii”.

Nu va mirati nu este “Noi” este chiar Noe, omul placut lui Dumnezeu, iar turnatorii sunt cei care cu ajutorul noului concept al memoriei varianta Vidu, vom sti unde sa ii punem, in categoria care sa nu semene cu cea care a definit-o deja Dumnzeu a vanzatorilor de oameni. Eventual una a eroilor mai mici ai credintei crestine, doar au facut si lucruri bune.

In urmatoarea runda a intervenit Danut Jemna, care a gasit medicamentul acestei boli care ne-a napadit biserica si anume, recunoasterea crizei identitatii in care ne gasim ca evanghelici.

Cu alte cuvinte problema ar fi criza de indentitate, nu nerezolvarii dupa regulile bisericii aacestui pacat, reguli valabile pana in ziua de astazi in ce priveste disciplinarea pacatului nemarturisit dar, nerespectate in cazul prietenilor, neamurilor etc,.

Rezolvarea pacatelor nemarturisite ale altora, se va face prin rezolvarea crizei identitatii urmand tratamentul asumarii comunitare a pacatelor acelora de catre toti cei care doresc rezolvarea crizei pacatului vanzarii aproapelui.

Ca sa nu intelegem ca demagogia poate avea limite si granitele ipocriziei tind spre punctul infinit al intalnirii paralelor, a aparut”Via positiva”, sa nu spuneti ca nu ati ghicit cine putea sa o faca cel mai bine? Nea Gheorghita, care in urma criticilor articolului sau precum si a intentilor nu tocmai cinstite s-a gandit sa impinga atitudinea sa la maximul de suportabilitate si ne propune infiintarea unor comitete olimpice de judecata.

O face puctual si categoric crezand ca, odata cu intelegerea problemelor de memorie si in criza de identitate in care ne aflam dar, din care dorim sa iesim bineinteles, suntem pregatiti cel putin sufleteste sa constituim comitetele olimpice.

Nu ati intuit? A sosit si runda lui:…..Daniel Farcas.

In runda lui Farcas suntem invatati a intelege bine ca papura nu se poate decoji decat de maestru si aceasta in scop precis, didactic. Ne ia si ne ivarte in jurul degetului continuand teoria lipsita de realism a gasirii unor membrii imaculati care sa compuna comitetele olimpice de judecata.

Bineinteles ca nu ataca persoane ca predecesorii sai dar, ne dezvinovateste persoane si nu principial, ci la modul nominal si “fara” alte interese ascunse. Nu stiu poate trebuie luat pe cuvant. Totusi ma indoiesc din moment ce dezvinovatirea celui in cauza apare asa, tangetial, facandu-se referire la reactia nepotrivita a “adunaturii internaute” fata de o “marturisire” sincera si completa, care a starnit reactii dubioase.

Nea Farcas a uitat ca problema nu era mediul, respectiv internetul si nici faptul ca a marturisit, mai degraba reactiile au fost starnite de ceea ce nu era de fapt nici marturisire, nici completa si tare dubioasa in ceea ce priveste sinceritatea.

Ne aflam intr-o stare in care memoria nu este ceea ce ar trebui, intr-o criza profunda de identitate, intr-o neinvrednicire a judecarii prin tineretea utc-ista si intr-o stare de “adunatura” care ar trebui in mod normal sa ne faca sa intram noi insine sub disciplina bisericii.

Buimaceala este completa.

Rezolvarea la rece s-a dovedit inghetata bocna, iar  noi “adunatura internauta” ar trebui sa o stergem pana nu ne ia capul disciplina definita in termenii bimacelii, de maestri precupeti din piata ducerii cu vorba.

UN ALT TIP DE URIASI SI PIGMEI

Urmaream  Memorialul Durerii capitolul “Sa nu ne razbunati” si nu am putut sa nu vad cata modestie, naturalete si frumusete izvora din cei inchisi pe nedrept de niste neoameni in nemernicia lor.

Partea a 1-a http://www.youtube.com/watch?v=jIeci5oPtPk&feature=related

Partea a 2-a (are probleme de sonor din pacate) http://www.youtube.com/watch?v=gYnVi8sBAiI&feature=related

Partea a 3-a http://www.youtube.com/watch?v=MGAOwexHl5k&feature=related 

Partea a 4-a http://www.youtube.com/watch?v=tQVIur0ahfU&feature=related

Partea a 5-a http://www.youtube.com/watch?v=H9yArCEPzvY&feature=related

Acesti uriasi care au avut ceva de dat societatii si pentru care studiile au fost un mijloc de finisare, inspre o daruire mai buna celor din jur. Oameni care au realizat ceva in termeni concreti, nu numai in posturile ocupate in folosul Romaniei dar si mai apoi in locurile de detentie in conditii de supravietuire impinse la extrem. Uriasi a caror inaltime si putere se poate masura concret.

Ce diferenta intre acei doctoranzi si cei de astazi. Daca ma uit la Mircea Vulcanescu si apoi la Danut Manastireanu nu pot sa nu ma gandesc, bunul simt ma impinge intr-acolo, la diferenta colosala intre adevaratele valori si impostorii zilelor noastre. Impostura evidentiata in primul rand din incapacitatea de realizari cuantificabile, dincolo de o noua diploma sau un nou workshop evidentiat in CV, dar nu in ultimul rand izvorata si din aroganta specifica impostorului care isi revendica realizari specifice omului de valoare, omul de valoare care s-a ajutat de studii prin dobandirea de cunostinte si abilitati si care a realizat ceva, spre deosebire de omul nostru a caror realizari daca exista acestea sunt la scara microcelulara.

Ahtiati dupa ceea ce au fost doar mijloace de finisare a unor caractere si capacitati intelectuale deja existente, acesti impostori au ramas cu iluzia ca daca obti doctoratul sau urmezi anumiti pasi tehnici, dobandesti si geniul. Acestia isi revendica geniul prin urmarea unor pasi care nu cladesc structura si caracterul ci doar participa la finisare. Este ca si cum te-ai mandri cu un finisaj exterior bun la vedere al unei case, iar structura de rezistenta si tot ceea ce inseamna o casa, de la utilitati pana la ambientul placut, iti lipsesc cu desavarsire sau cel mult au caracteristicile unui bordei de chirpici.

Acest soi de bordeie de chirpici, date cu tencuiala nobila, unde in interior continua sa fumege soba dintr-un butoi gaurit si ruginit, se doarme pe saltele pazite de purici, inmiresmate cu mirosul de mucegai, iar jegul launtric nu poate fi curatat decat odata cu daramarea bordeiului intreg.

Bordeie ce se feresc de prima ploaie care le va inmuia lutul si in ciuda fatadei nobile, le va preface in ceea ce sunt: o gramada de nimic, purici si mireasma de mucegai.

Acesti pigmei ai nostri sunt cei ce vor sa ne descrie pasii catre realizari, la care ei insisi se dovedesc incapabili sa ajunga, iar pasii tehnici indepliniti in parte de acestia, vor sa ne fie argumentul convingator ca geniul din ei este acelasi cu cel al uriasilor. Au un singur handicap, chiar doua: aroganta specifica impostorului in ale culturii si lipsa realizarilor de geniu, care ar fi trebuit sa insoteasca in mod normal studiile care altfel raman fara nici o valoare.

La mai mult dragi pigmei, desi dupa structura ce o aveti, nicicand nu veti putea ajunge la geniul celor ce au avut cu adevarat ceva  de dat celor din jur.

Deocamdata ramaneti la ceea ce sunteti pigmei, nu de oricare este drept, ci impostori.

Judecata la rece, foarte rece!

Judecata la cald, la rece si cea dupa voia lui Dumnezeu Mi-a venit in minte acest titlu, dupa ce am citit pe blog-ul  Agora Christi, cum ca ar urma in luna februarie analizarea la „rece” a problematicii : turnatorii la securitate. 

Cate feluri de judecata avem? Pai dupa cum am spus deja cred ca le-as imparti in trei. 

Prima este cea la cald, care se declanseaza o data cu incidentul sau dupa el dar care face o legatura stransa intre emotional si rational, uneori primand emotionalul ea duce la riscul luarii unor decizii si manifestari care nu sunt nici sanatoase, nici de folos:

Ex.      Ai primit o palma pe nedrept, urmatoarea miscare este sa raspunzi cu mijloace daca nu egale, dand o palma inapoi, atunci cel putin din aceeasi categorie si care au la baza fie „indreptarea-echilibrarea” situatiei, fie resentimentele. 

Nu de putine ori aceasta judecata folosita de cel in cauza, respinsa de cei ce analizeaza la „rece” dar care si ei se impotriveste vointei lui Dumnezeu. 

A doua judecata este cea la rece, cea care nu are nimic cu evenimentul in sine, dar care se considera obiectiva, in ciuda tuturor prejudecatilor din noi, si care in general condamna judecata si manifestarile „la cald” si care tine prea putin cont, atat de Dumnezeu, cat si de cel ce a patimit. Ea condamna in general actul, uneori persoana, cere eventual repararea daunei -in cazuri fericite si acolo unde aceasta se mai poate face, dar esueaza la capitolul vointa lui Dumnezeu, nu cea teoretica, ci la cea esentiala si care se gaseste  numai concretizand judecata prin aplicarea ei in mod practic si concret. 

Ex.      Ai primit o palma intoarce obrazul. Eventual trebuie ca cel vinovat sa-si ceara iertare. Caz aproape fericit. 

Cea mai dificila judecata este cea dupa voia lui Dumnezeu si anume, cea in care se condamna pacatul, judecata la cald -partinitoare, subiectiva si cu consecinte neprevazute, precum si judecata la rece -fatarnica, care nu se identifica nici cu cel prejudiciat nici, cu cel vinovat, pana intr-acolo incat la ora bilantului este greu sa desprinzi concluzia legat de cine este vinovat si cu atat mai putin ce trebuie facut in vederea depasirii situatiei.  

In plus judecata lui Dumnezeu are in vedere ambele parti implicate, consecintele posibile, asumarea responsabilitatii si trasarea unui drum mai bun pe care sa poata umbla impreuna si victima si opresorul in dragoste si cu pacatul indreptat. 

Ex.      Ai primit o palma (depasesti judecata la cald si eviti sa lovesti), intorci obrazul (judecata la rece aplicata in forma pura) dar il iubesti pe cel ce te loveste (ai depasit si judecata la cald si cea la rece si ai ajuns la judecata lui Dumnezeu). Acum cei chemati sa judece actul judeca la rece (nefiind ruda cu cei implicati si nici prieteni de vreun fel) decreteaza: unul trebuia sa intoarca obrazul, altul sa nu loveasca si daca a facut-o sa-si ceara iertare -au gresit eventual amandoi, neimplinind capitolul, paragraful sau versetul, concluzia este una dintre multele posibile. 

Cand cei ce judeca dupa voia lui Dumnezeu sunt chemati sa judece, o fac la cald (caci inteleg si simt prin ceea ce a trecut cel lovit dar si cel ce a lovit), o fac la rece(ce trebuia facut in astfel de situatii, intors obrazul, incetarea lovirii, stapanirea maniei, a impulsurilor etc) si trec la faza cea mai frumoasa care aduce de regula vindecarea, este pilduitoare pentru cei ce vor trece prin aceeasi problema si va aduce ceea ce este cel mai important in orice problema, in vederea tuturor -actori sau specatori- starea placuta lui Dumnezeu: iertarea oferita celuilalt celui vinovat, parerea de rau si condamnarea faptelor de catre insususi vinovatul precum si de catre ceilalti, mustrarea celui vinovat si prin aceasta condamnarea raului savarsit, disciplinarea celui vinovat astfel incat oricine sa inteleaga rusinea, vina si consecintele si indemnarea la umblare in dragoste a celor doi atunci cand procesul este complet. 

Procesul este complet atunci cand cel palmuit ofera iertarea, cel ce a plamuit isi cere iertare si marturiseste parerea de rau pentru cele infaptuite, dorinta celor doi de aface voia lui Dumnezeu si de a se iubi, precum si condamnarea publica din partea celor ce au judecat  fapta, a persoanei vinovate si indemnul pentru „spectatori” de a fi cu luare aminte. 

Deci judecata noastra sa fie dupa voia lui Dumnezeu, nici la cald, nici la rece si aceasta sa urmareasca stabilirea modului in care Dumnezeu priveste conflictul sau problema, solutionarea sa si tinta pe care o traseaza pentru cei doi precum si pentru pontentialii actori. 

Acolo unde nu se condamna pacatul, nu se marturiseste de catre cei vinovati, nu se disciplineaza cei vinovati, nu se ajuta cei implicati sa porneasca pe calea iubirii, nu ramane decat o judecata la rece care nu face decat sa nasca frustrai si dureri in plus pentru cei nevinovati, sa saraceasca pe cel vinovat de condamnarea pacatului sau si a persoanei sale -prin aceasta vaduvindu-l de sprijinul inspre pocainta.

Totodata in cazul celui vinovat prin neimplinirea celor de mai sus se hraneste tupeul, mizeria sufleteasca si in plus aceasta atitudine este de o gravitate periculoasa si aducatoare de rau ca nepilda pentru „spectatori”, cei care atunci cand vor fi ispititi vor avea nesansa sa vada in atitudinea unei judecati nedrepte posibiliatea de a faptui aceleasi lucruri rusinoase fara a le fie trasata harta rusinii si a pacatului, de catre cei ce aveau responsabilitatea sa o faca. 

Judecata la cald si cea la rece raman sub judecata lui Dumnezeu ca fiind ceea ce sunt bune de nimic si aducatoare de rau. 

Iar la urma o intrebare: De ce folos i-ar fi cuiva daca in urma unei judecati a faptelor ar auzi doar vorbe.

Raspuns: A doua oara nici nu l-ar mai interesa ce se spune. 

Dumnezeu sa ne ajute sa judecam dupa voia Sa, cu dragoste, intelepciune, claritate si nu in ultimul rand asa cum o cere El, nu cum ni se pare noua si ne scuteste de efort si responsabilitate.